Povestea fascinantă a femeii criogenate din greșeală: cum de a supraviețuit, după ce a fost bocnă

de: Mădălina Bahrim
03 08. 2021

Deși sună a scenariu de film, povestea e cât se poate de reală. O femeie a reușit să supraviețuiască, deși a trăit câteva ore într-un ger cumplit, inconștientă, complet înghețată.

Totul s-a întâmplat în anul 1980, în primele ore ale dimineții de Anul Nou în Minnesota.

Atunci, un bărbat pe nume Wally Nelson a dat, în preajma casei sale, de trupul înghețat bocnă al unei prietene, Jean Hilliard, în vârstă de doar 19 ani.

Tânăra a ajuns acolo după ce plecase spre casa părintească după o noapte în oraș, dar s-a blocat pe drum din cauza condițiilor meteo deloc prietenoase.

Încercând să caute ajutor, femeia a ieșit din mașină și a ajuns aproape de casa prietenului său.

A supraviețuit inconștientă, timp de șase ore, la -30 de grade Celsius

Tânăra nu era îmbrăcată corespunzător, având niște cizme de cowboy în picioare, motiv pentru care, cel mai probabil, s-a împiedicat și și-a pierdut cunoștința.

A stat așa, timp de șase ore, la -30 de grade Celsius, trupul său fiind găsit înghețat bocnă, după cum povestește bărbatul.

Povestea a avut, din fericire, happy end. În doar câteva ore, încălzit de tampoane de încălzire, corpul lui Hilliard a revenit la o stare de sănătate normală.

E posibil așa ceva?

Cu siguranță, după cele citite mai sus te întrebi dacă e posibil ca o persoană să supraviețuiască după atât de multe ore petrecute în condiții extreme.

Ei bine, se pare că experții nu exclud nici pe departe această variantă, deși e evident că vorbim despre o excepție de la regulă, nu despre o normalitate.

Faptul că hipotermia extremă nu înseamnă neapărat și sfârșitul vieții a devenit o metodă terapeutică în sine. În condiții controlate, scăderea temperaturii corpului răcește metabolismul și reduce nevoia insațiabilă de oxigen a corpului.

Sub control medical și foarte rar altfel, un trup înghețat poate pune frână procesului de deces printr-un puls scăzut, cel puțin pentru un timp.